Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Plus absența, pentru cei mai mulți, a garanțiilor juridice asupra drepturilor de proprietate și spectrul permanent al exproprierilor violente. De unde slabele stimulente pentru economisire și investiții, deci pentru dezvoltare.
Asta nu înseamnă că nu exista dorință de acumulare de capital, de investiții, de profit și de reinvestire a acestuia.
Primele condiții semnificativ mai favorabile economisirii capitalului și investirii acestuia au apărut în Anglia, grație demersurilor de implementare - atât cât era posibil la acea vreme - a domniei legilor, ca protecție față de decretele arbitrare ale puterii - ceea ce astăzi am ajuns să numim „stat de drept” - și a garantării drepturilor de proprietate. Asta a făcut ca nivelul de trai în Marea Britanie să crească accelerat și să-l depășească vizibil pe cel din alte țări europene.
La rândul său, dezvoltarea economică britanică a creat emulație în Europa continentală, pe baza intuiției că succesul englez nu se datorează exclusiv „destinului geografic” al Insulei și diverselor conjuncturi istorice, ci ține fundamental și de organizarea socială și juridică, cu temeiuri filosofice aparte, sintetizabile în expresia ulterioară „liberalism clasic”. Cu alte cuvinte, răspândirea noilor condiții favorabile acumulării de capital s-a datorat nu doar exemplului foarte puternic al exporturilor engleze de mărfuri, ci și exportului de idei.
Și a mai apărut ceva fundamental atunci: exportul de capital, ceea ce azi numim „investiții străine”. Fără acestea, ar fi trecut mult mai mult timp până ca Europa Continentală să înceapă să recupereze decalajul față de Anglia, reflectat în primul rând în nivelul tehnologic atins de britanici.
Același lucru s-a întâmplat peste Ocean. Capitalul britanic a găsit teren instituțional fertil de fructificare și a realizat investiții masive, construind baza industrială și de infrastructură a Americii. Asta într-o primă etapă. Ulterior, întrucât Statele Unite au pus la punct un sistem economic și mai liberal decât Anglia, a apărut și s-a dezvoltat ca o adevărată forță capitalul autohton din SUA. Iar multe active de acolo, înființate cu investiții străine, au ajuns prin răscumpărare în proprietatea americanilor.
Ceea ce ar trebui să reprezinte o lecție pentru susținătorii oricărei forme de „naționalism economic”, cărora le dă peste cap susținerile, întrucât arată cum capitalul naște capital și cum clasele antreprenoriale autohtone sunt generate, într-o primă etapă, de îmbrățișarea investițiilor străine.
Probabil că primii capitaliști globali și „globaliști” au fost cei din dinastia Rothschild. Ei au profitat de libertatea și domnia relativă a legii din Marea Britanie și au reușit să creeze o rețea bancară cu ramificații în întreaga Europă, precum și peste Ocean. Au fost, de asemenea, primii creatori de titluri de valoare și instrumente financiare cu putere de circulație legitimă, adevărate mijloace de prevenire a exproprierii prin violență.
Dacă răsfoim cartea lui Paul Johnson, „O istorie a evreilor”, se observă cum Nathan Rothschild ia locul familiei Baring ca principală autoritate financiară la Londra, după ce alături de fratele său Jakob, ce operează în Franța, reușește să finanțeze trupele britanice din Spania, dar să furnizeze și capitalul necesar pentru susținerea de către englezii ducelui Wellington a bătăliei de la Waterloo împotriva împăratului Napoleon I.
Nathan strânge o sumă uriașă de bani în 1822 pentru Sfânta Alianță, compusă din Austria, Rusia și Prusia. Se ocupă de 7 din cele 26 de împrumuturi guvernamentale străine obținute la Londra între 1818 și 1832, iar în cele din urmă se mută în casa achiziționată de la văduva bancherului Coutts, pe Piccadilly.
La Viena, Salomon Rothschild vinde obligațiuni Habsburgilor, îl consiliază financiar pe cancelarul Metternich și construiește prima cale ferată austriacă. De asemenea, prima linie de tren franceză de la Paris e o iniţiativă Rothschild Frères, care acumulează capital pentru Bourboni și îl finanțează pe noul rege al Belgiei. La Frankfurt, de unde provine familia, Amschel tatăl sau fiul realizează emisiuni de bonuri de tezaur pentru zece capete încoronate germane. La Napoli, Kalman strânge bani pentru Regatul celor Două Sicilii, dar și pentru cel al Sardiniei și statele papale. Capitalul reunit Rothschild crește de la 1,8 milioane de lire în 1818, la 4,3 în 1828 și 34,4 în 1875, din care ramura londoneză controlează aproape 7 milioane.
Iată principalul motiv pentru care firma internațională creată de familia Rothschild era insensibilă la atacurile locale. Dar totuși abia fiului lui Nathan, Lionel, regina Victoria i-a permis în 1838 să folosească titlul de baron. El a fost ales deputat, dar nu și-a putut lua locul decât după abolirea interdicțiilor pentru evrei. În timp ce fiul său, Nathan Mayer Rothschild, 1st Baron Rothschild, a devenit primul evreu neconvertit la creștinism membru al Camerei Lorzilor.
Și pentru că forța financiară Rothschild antrenează după sine influență politică, Benjamin Disraeli devine primul și singurul premier de origine evreiască al Marii Britanii. Disraeli - un scriitor prolific care semnează „Vivian Grey”, „Tânărul Duce” sau trilogia „Tânăra Anglie”: „Coningsby”, „Sybil”, „Tancred” - devine anglican la 12 ani, după ce tatăl său renunță la iudaism după o dispută cu sinagoga. Disraeli susține primul că evreii și conservatorii sunt aliați firești și face din conservatorism curentul care se identifică cel mai bine cu Imperiul Britanic. După 1826, odată cu ridicarea tuturor restricțiilor, evrei pot veni în Marea Britanie de oriunde și se observă cum acumularea de capital și libertatea se potențează reciproc și fac ca Regatul Unit să deţină cea mai mare piață de capital europeană.
Potrivit lui Paul Johnson, Disraeli crede într-o combinaţie de aristocrație și meritocraţie, iar evreii sunt meritocraţii supremi. Autorul apreciază că banii sunt importanți pentru baronii Rothschild doar pentru a-și clădi o poziţie socială. Eu cred că acest lucru se poate generaliza: pentru evrei nu banii în sine sunt ceea ce contează, ci avantajul comparativ, care e menținut printr-un grad înalt de educație.
Laureatul Nobel pentru literatură Saul Bellow confirmă teza educațională. El scrie în ultimul său roman, Ravelstein, că evreii sunt un popor de dascăli: „timp de milenii, evreii au învățat pe alții și au învățat de la ei. Fără învățătură, evreismul este o imposibilitate”.
Dar odată cu Bellow ne întoarcem pe sol american. El predă la Universitatea din Chicago, în paralel cu Milton Friedman. Ocazie cu care îmi amintesc de sociologul german Max Weber care acreditează în „Etica protestantă și spiritul capitalismului” că doar protestantismul, în speță, calvinismul, reprezintă premisele pentru apariția spiritului capitalist. Asta fiindcă protestanții demonstrează o înclinație specifică spre raționalismul economic. Acumularea de avere - capital - nu-i un păcat, ci un har de la Dumnezeu, iar bogăția lucrează pentru comunitate în mod direct - consum și taxe - sau indirect, prin instituții ce generează locuri de muncă. Superioritatea muncitorului protestant asupra celui catolic, vine ca urmare a victoriei spiritului capitalist protestant asupra celui „tradițional”, în condițiile în care omul câștigă doar cât are nevoie.
Asta să fi făcut oare diferența în America, migraţia masivă a hughenoților? Sau faptul că niște capitaliști de tip Rothschild nu s-au putut abține să investească în Lumea Nouă? Care în plus au devenit şi nişte mari promotori ai păcii, de care s-a bucurat capitalismul american?
Mai bine îl ascultăm încă o dată pe austriacul Ludwig von Mises, care spune că britanicii au început primii să economisească capital, și, după ce l-au acumulat, l-au investit. Deoarece au început mai devreme, nivelul de trai din Anglia era ridicat când la ceilalți europeni era scăzut. Dar Europa continentală a studiat condițiile englezești, și a început să imite metodele de a face afaceri.
Firește că englezii n-au oprit investițiile, ceea ce a perpetuat diferența, dar atunci a avut loc cel mai important eveniment din secolului XIX, s-au dezvoltat investițiile străine. Fără acestea s-ar fi scurs decenii până ca țările să atingă nivelul tehnologic din Marea Britanie.
În acest fel, capitalul britanic a dezvoltat căile ferate și multe ramuri industriale din Statele Unite. Dar apoi America - cu ajutorul propriilor politici procapitaliste - și-au pus la punct sistemul economic într-un mod fără precedent și și-au răscumpărat capitalul reprezentat de acțiunile vândute străinilor.
Oameni cred că e degradant să aibă capital străin lucrând în țara lor, dar el a jucat un rol important în dezvoltarea industriilor moderne. Canalul Suez, de pildă, n-ar fi fost construit fără investiții străine. De fapt, Lionel de Rothschild l-a ajutat pe prietenul său Disraeli să obţină pe seama unui gentleman’s agreement împrumutul necesar finanţării a ceea ce se va numi contribuţia engleză la canal.
Citește pe Antena3.ro
