x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Stipendiile membrilor ATOP vor fi tăiate: Zeci de milioane de lei, sifonați pentru un comitet fără niciun rol

Stipendiile membrilor ATOP vor fi tăiate: Zeci de milioane de lei, sifonați pentru un comitet fără niciun rol

de Adrian Stoica    |    01 Iul 2025   •   09:00
Stipendiile membrilor ATOP vor fi tăiate: Zeci de milioane de lei, sifonați pentru un comitet fără niciun rol

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este o formă fără fond. Băieții deștepți, remunerați din taxe și impozite locale ca să nu facă nimic

Începând cu 1 septembrie 2025, activitatea desfășurată în plen și în comisii de către membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu va mai fi remunerată, potrivit unui proiect de act normativ lansat în consultare publică de Ministerul Dezvoltării. Eliminarea acestor indemnizații ar însemna o economie anuală de 22 de milioane de lei, respectiv 5,4 milioane de lei pentru restul anului curent. ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, ce se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ și a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, având ca scop asigurarea bunei desfășurări și sporirea eficienței serviciului poliției locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

În prezent, membrii ATOP primesc indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean. Membrii ATOP se întâlnesc în ședințe ordinare trimestrial și în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie, la convocarea președintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri. Prin participarea membrilor ATOP (care variază de la 13-17) la ședințele trimestriale, în plen, și la ședințele lunare ale comisiilor organizate în cadrul ATOP sunt efectuate cheltuieli însemnate de la bugetele locale, disproporționale față de nevoile privind dezvoltarea comunităților locale. De exemplu, în unele județe, în anul 2024, au avut loc patru ședințe ordinare de plen, câte una pe trimestru, și nouă ședințe extraordinare, convocate în funcție de necesități.

Un membru ATOP primește, în unele județe, 3.285 de lei net pentru o singură ședință lunară, ceea ce duce la un fond lunar de 50.000 de lei și un buget anual de 600.000 de lei pentru această structură. 

Diferențe mari între indemnizații

Ministerul Dezvoltării arată că există diferențele semnificative între județe: în unele locuri indemnizația este de 400-500 de lei, iar în altele depășește 2.000 de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a valorii. Actul normativ pregătit de Ministerul Dezvoltării subliniază faptul că eficiența ATOP este scăzută și ea are doar un rol consultativ formal.

„ATOP are un rol pur consultativ, fără putere de decizie sau impact direct asupra siguranței publice, iar activitatea practică se rezumă adesea la citirea unor rapoarte și discuții formale care nu produc rezultate concrete pentru comunitate”, potrivit proiectului de ordonanță, iar față de membrii săi există suspiciunea că desfășoară o  activitate mai mult formală. În plus, nu există o raportare clară și transparentă a activității ATOP, iar justificarea pentru sumele plătite este adesea insuficientă sau inexistentă. Tăierea indemnizațiilor este justificată și prin faptul că mulți membri sunt consilieri județeni sau persoane cu funcții deja remunerate în alte instituții publice, iar prezența lor în ATOP este văzută ca o recompensă politică, nu ca o necesitate administrativă, se mai arată în proiectul citat. 

Economii importante la bugetele locale

Odată cu adoptarea noilor reglementări, cheltuielile de personal ale bugetelor locale se vor reduce anual cu o valoare estimată de 21.932.000 de lei. Valoarea estimată este calculată pentru un număr de 15 membri ai ATOP care participă la 4 ședințe trimestriale și la 12 ședințe de comisie anual (o ședință de comisie/lună) pentru care beneficiază de o indemnizație de 10% din indemnizația președintelui de consiliu județean sau a primarului general al municipiului București. Pentru anul 2025, cheltuielile de personal ale bugetelor locale se vor reduce cu o valoare estimată de 5.483.000 de lei, având în vedere faptul că proiectul de act normativ este prevăzut a intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2025.

Cine face parte din ATOP

Potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Autoritatea teritorială de ordine publică este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ, a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, în scopul de a asigura buna desfășurare și sporirea eficienței serviciului polițienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din șeful Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al inspectoratului de poliție județean, un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, subprefect, 6 consilieri desemnați de Consiliul General al Municipiului București, respectiv de consiliul județean, 3 reprezentanți ai comunității desemnați de primarul general al municipiului București, respectiv de președintele consiliului județean, șeful Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București sau al inspectoratului județean, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București sau șeful inspectoratului pentru situații de urgență județean, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Române și, după caz, șeful poliției locale din municipiul reședință de județ. 

 

×
Subiecte în articol: atop indemnizaţii bugete locale taiate
OSZAR »