x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Vocea teatrului licean  - evenimente Teatrul Stela Popescu, la Excelsior

Vocea teatrului licean  - evenimente Teatrul Stela Popescu, la Excelsior

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Iun 2025   •   01:20
Vocea teatrului licean  - evenimente Teatrul Stela Popescu, la Excelsior

Două trupe de tineri actori coordonate de actori ai Teatrului Stela Popescu, Sorin Aurel Sandu şi Viorel Păunescu vor participa pe 11 iunie la Teatrul Excelsior la Festivalul Vocea Teatrului Licean.

Spectacolul trupei de teatru a Colegiului Economic Nicolae Kretzulescu va avea loc la ora 16.45, iar cel al trupei Colegiului Național Gheorghe Șincai la ora 17.45.

Actorul Sorin Aurel Sandu : „Mă bucur că sunt unul dintre cei doi actori ai teatrului Stela Popescu  desemnați să-i ajute pe liceenii iubitori de teatru în vederea participării la Festivalul „Vocea teatrului licean”, celălalt actor fiind colegul meu Viorel Păunescu. Dacă anul trecut am coordonat trupa de actori-liceeni a Colegiului Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă” și a fost o experiență frumoasă, de care toți ne-am bucurat, iată că anul acesta Teatrul Stela Popescu are în “grijă” două trupe din două licee diferite. Eu lucrez cu trupa Colegiului Economic “Nicolae Kretzulescu”, punem în scenă spectacolul “Fericiți până la adânci bătrâneți”, după textul omonim scris de Laura Stanciu, profesoară în cadrul colegiului și coordonator al grupului de actori-liceeni. Textul este foarte frumos, copiii sunt entuziaști și creativi, vin cu propuneri de acțiuni  și de costume ale personajelor pe care le întruchipează, este o muncă de echipă și avem toate motivele să ne gândim că va fi un spectacol foarte bun.”

Actorul Viorel Păunescu : “Pentru trupa colegiului national Gheorge Șincai, piesa se intitulează Ea-El... Noi. Și este scrisă de un colectiv de tineri actori, acum 5 ani. Este un spectacol atât pentru adolescenți , cât  și pentru părinți. Textul analizează stările unui adolescent de la emoţii la ambiții, de la nesiguranțe la dezamăgiri, de la rețineri la izbucniri nervoase. Nu este uitat conflictul transgenerațional.”

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean, cel mai mare proiect cultural dedicat elevilor bucureșteni, a ajuns la cea de-a IV-a ediție, reconfirmându-și statutul de reper în peisajul cultural-educațional al Capitalei. Organizat de Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București cu sprijinul instituțiilor de spectacol din subordinea Consiliului General al Municipiului București, în parteneriat cu UNATC – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, evenimentul are loc în perioada 7 – 13 iunie 2025.

Pe scenă vor urca 244 de elevi din 24 de licee bucureștene, coordonați artistic de 14 instituții de spectacol aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Tinerii vor interpreta piese cu o durată maximă de 30 de minute. Ajuns la cea de-a patra ediție, Festivalul „Vocea Teatrului Licean Bucureștean” este un spațiu de formare, afirmare și dialog creativ, în care tinerii explorează arta teatrului sub îndrumarea profesioniștilor din instituțiile de spectacol partenere. Elevii participanți vor fi recompensați de Primăria Municipiului București prin PROEDUS, în semn de apreciere pentru efortul, implicarea și talentul lor. Parteneriatul cu UNATC aduce festivalului o dimensiune academică, deschizând noi perspective pentru tinerii pasionați de teatru și artă.

Festivalul susține ideea că teatrul este un instrument esențial de educație, comunicare și dezvoltare personală.

Accesul la spectacole este gratuit și se realizează în limita locurilor disponibile. Programul complet pe www.proedus.ro

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
OSZAR »