
Astfel că 11 din cele 29 de state vor să impună controale la granițe pentru o perioadă de 6 luni, potrivit Politico, citat de stiripesurse.ro.
Germania a invocat „amenințările grave la adresa securității publice” provocate de migrația ilegală atunci când a impus controale la toate frontierele sale anul trecut. După venirea la conducerea țării a cancelarului Friedrich Merz, țara a dublat aceste controale.
Premierul polonez Donald Tusk a calificat controalele drept inacceptabile, iar ministrul ceh de Interne Vít Rakušan a cerut Germaniei să limiteze impactul acestora asupra călătoriilor transfrontaliere.
Autoritățile din Luxemburg au depus o plângere la Comisia Europeană legate de impactul controalelor germane asupra regiunii sale de frontieră și a miilor de navetiști care intră și ies zilnic din țară.
Comisarul pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a afirmat că puterea reprezentată de Spațiul Schengen este legată de protecția frontierelor externe ale UE.
Executivul comunitar vrea să consolideze granițele externe, să rezolve problemele legate de migrație și să se asigure că forțele de aplicare a legii dispun de instrumentele necesare pentru a contracara amenințările.
Belgia vrea să „restabilească o formă de control la frontierele noastre interne” pentru a pune în aplicare planurile „puternice” ale guvernului privind migrația, a spus ministrul Afacerilor Interne al Belgiei. Acesta precizează că lucrurile s-au schimbat ăn ultimii 40 de ani.
