x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei bărbați, judecați pentru incendierea locuințelor premierului britanic Keir Starmer. Printre aceștia se află și un român din Ucraina

Trei bărbați, judecați pentru incendierea locuințelor premierului britanic Keir Starmer. Printre aceștia se află și un român din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    06 Iun 2025   •   17:30
Trei bărbați, judecați pentru incendierea locuințelor premierului britanic Keir Starmer. Printre aceștia se află și un român din Ucraina

Trei bărbați, acuzați de implicare într-o serie de incendieri provocate la locuințele prim-ministrului britanic Keir Starmer, vor fi judecați în aprilie 2026, informează vineri un tribunal londonez. Printre suspecți se află și un român în vârstă de 26 de ani.

Pe parcursul a 5 zile din luna mai, poliția a intervenit la mai multe incendii: unul izbucnit la o casă din nordul Londrei deținută de Keir Starmer, altul la o proprietate din apropiere în care acesta a locuit, precum și la un incendiu care a cuprins o mașină ce i-a aparținut, de asemenea, liderului britanic.

Ucraineanul Roman Lavrynovych, în vârstă de 21 de ani, este acuzat de trei infracțiuni de incendiere cu intenția de a pune viața în pericol. Colegul său ucrainean, Petro Pochynok, în vârstă de 34 de ani, și cetățeanul român Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, care s-a născut în Ucraina, sunt acuzați de conspirație la incendiere.

Lavrynovych și Carpiuc au apărut vineri prin legătură video în fața tribunalului Old Bailey din Londra, unde judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb a stabilit ca procesul să aibă loc la 27 aprilie, anul viitor. Pochynok nu a fost prezent la audiere.

În cadrul audierilor anterioare, procurorii au declarat că motivul incendiilor nu este clar.

Cei trei vor depune declarații oficiale în cadrul unei audieri care va avea loc în octombrie 2025, însă avocații lui Carpiuc și Pochynok au declarat că clienții lor au negat implicarea în incidente.

×
Subiecte în articol: incendiere keir starmer londra
OSZAR »