x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focuri de armă într-o comună din Dolj pentru prinderea unui bărbat care și-a amenințat soția

Focuri de armă într-o comună din Dolj pentru prinderea unui bărbat care și-a amenințat soția

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2025   •   19:45
Focuri de armă într-o comună din Dolj pentru prinderea unui bărbat care și-a amenințat soția

Polițiștii au tras focuri de armă, miercuri, pentru imobilizarea unui bărbat care și-a amenințat soția. Și bărbatul a tras cu o armă în direcția polițiștilor.

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au fost sesizați miercuri dimineața de o femeie de 36 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de soțul său, care a rămas în locuință cu cei patru copii minori ai acestora.

Polițiștii au intrat în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor. La vederea polițiștilor, bărbatul a ieşit din locuință, cu o armă în mână și ar fi adresat amenințări poliţiştilor.

Deși polițiștii au efectuat somațiile legale, bărbatul nu s-a conformat, fiind efectuate două focuri de avertisment în plan vertical. Bărbatul a continuat acțiunile, trăgând cu arma în direcția polițiștilor, după care a intrat în locuinţă. Ulterior a ieșit din locuință, continuând să adreseze amenințări la adresa poliţiştilor.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, bărbatul fiind imobilizat și condus la sediul Poliției pentru cercetări.

În urma folosirii armamentului de către polițiști, nu au rezultat victime omeneşti sau pagube materiale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și uz de armă neletală. Totodată, a fost informat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

De asemenea, pe numele bărbatului a fost astfel emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat armă focuri
OSZAR »