x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi indivizi mascați au intrat în casa unui bărbat, l-au imobilizat și i-au furat 4.000 euro

Doi indivizi mascați au intrat în casa unui bărbat, l-au imobilizat și i-au furat 4.000 euro

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2025   •   14:15
Doi indivizi mascați au intrat în casa unui bărbat, l-au imobilizat și i-au furat 4.000 euro
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Doi indivizi mascați au intrat noaptea în casa unui bărbat din Girov, județul Neamț, pe care l-au imobilizat și i-au furat 4.000 de euro.

Potrivit IPJ Neamț, în noaptea de 22 iunie, la ora 0.09, un bărbat de 51 de ani, din Girov, a sesizat polițiștii despre faptul că în imobilul în care locuiește ar fi pătruns doi bărbați care ar fi avut fețele acoperite și care l-ar fi imobilizat și i-ar fi sustras un portofel, în care avea suma de 4.000 de euro și documente de identitate.

La fața locului, s-au deplasat criminaliștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, împreună cu câinele de prelucrare a urmei de miros uman.

Acesta a prins urma de miros din interiorul locuinței, urmând traseul până la un imobil din aceeași localitate. În curtea acestuia au fost identificate arzând mai multe articole vestimentare.

Polițiștii au identificat persoanelor suspectate de comiterea faptei, cu vârste de 32, respectiv 26 de ani, ambele domiciliate în localitatea Girov.

cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mascati jaf furt
OSZAR »