
Reacția vine după ce Ilie Bolojan a anunțat diminuarea unor sporuri care, în unele cazuri, ajungeau să suplimenteze salariile cu până la 1000 de lei lunar. Liderul angajaților susține că spațiile de lucru ar prezenta riscuri biologice reale, iar reducerea acestor beneficii ar fi incorectă față de condițiile în care angajații își desfășoară activitatea.
Declarația a fost făcută într-un interviu la Antena 3 CNN, unde s-a menționat explicit că „în toaletele Guvernului s-a depistat stafilococ auriu”, ceea ce, în opinia sindicaliștilor, justifică menținerea sporului pentru condiții vătămătoare.
El a continuat prin a spune că angajații din Guvern sunt stresați și cer prim-ministrului să nu le fie tăiate salariile. Potrivit sursei citate, angajați din Guvern au venit cu adeverinţă de la un medic în care s-a menţionat faptul că bacteria a fost luată de la locul de muncă.
Tăierile de sporuri fac parte din planul autorităților de a reduce cheltuielile bugetare, vizând în special beneficiile nejustificate sau exagerate. Ilie Bolojan a transmis anterior că sporurile „ar trebui acordate doar acolo unde chiar există riscuri dovedite, nu în funcție de scurgeri sau igrasie”.
