x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică S-au încheiat înscrierile pentru funcțiile de ministru ale PSD. Cine vrea să preia portofoliile

S-au încheiat înscrierile pentru funcțiile de ministru ale PSD. Cine vrea să preia portofoliile

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2025   •   14:32
S-au încheiat înscrierile pentru funcțiile de ministru ale PSD. Cine vrea să preia portofoliile
Sursa foto: Sorin Grindeanu

Partidul Social Democrat își alege duminică seara, de la ora 17.00, lista cu miniștri propuși pentru a face parte din viitorul Guvern. Social-democrații care au dorit să preia cele șase portofolii obținute de PSD la negocieri au avut timp să își depună candidatura până duminică, la ora 12.00.

Potrivit unor surse politice citate de Gândul, în cazul a două ministere există câte un singur candidat. Este vorba despre Ministerul Sănătății, acolo unde s-a înscris doar Alexandru Rogobete, și Ministerul Justiției, unde candidează doar Radu Marinescu, care coordonează același portofoliu și în actualul Guvern.

De cealaltă parte, pentru conducerea Ministerului Agriculturii s-au înscris Florin Barbu (actualul ministru) și Sorin Moise. În cursa pentru portofoliul de ministru al Muncii vor intra patru candidați: Simona Bucura Oprescu (deținătoarea actuală a funcției), Florin Manole, Remus Lăpușan și Marius Budăi.

Aceleași surse transmit că pentru Ministerul Energiei și-au depus candidatura doi social-democrați: Bogdan Ivan (actualul ministru al Economiei) și Maricel Popa.

În final, pentru Ministerul Transporturilor bătălia se dă între Ciprian Șerban și Daniel Zamfir.

De asemenea, pentru postul de vicepremier fără portofoliu obținut de PSD la negocieri s-a înscris doar Marian Neacșu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ministru PSD portofolii negocieri
OSZAR »