x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău: "Nu voi susține niciun fel de măsură de creștere a taxelor.."

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău: "Nu voi susține niciun fel de măsură de creștere a taxelor.."

de Redacția Jurnalul    |    07 Iun 2025   •   16:10
Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău: "Nu voi susține niciun fel de măsură de creștere a taxelor.."
Sursa foto: Facebook | Robert Sighiartau

 Într-o intervenție în direct, vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău a declarat că nu va susține nicio măsură de creștere a taxelor în absența unei reforme consistente a statului român.

Sâmbătă, într-o declarație publică, Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL și deputat, a vorbit despre discuțiile recente purtate în cadrul grupului de lucru de la Cotroceni, menționând că „s-au pus pe masă tot felul de variante” într-un exercițiu de brainstorming, însă până în acest moment „nu există nimic final”.

În opinia sa, prioritatea PNL rămâne reducerea cheltuielilor publice, nu taxarea suplimentară a mediului privat.

Referindu-se la experiențele guvernării anterioare alături de PSD, Sighiartău a precizat că „din păcate, s-au crescut taxe pentru mediul de afaceri și nu s-au redus cheltuielile”, adăugând că acest model nu va mai fi acceptat.

„Ca membru PNL și om provenit din mediul de afaceri, nu voi susține niciun fel de măsură de creștere a taxelor fără o reformă masivă a statului român”, a subliniat el.

×
OSZAR »