x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de furtuni în județul Bacău: Arbori doborâți și acoperișuri avariate, fără victime

Cod roșu de furtuni în județul Bacău: Arbori doborâți și acoperișuri avariate, fără victime

de Redacția Jurnalul    |    27 Iun 2025   •   18:28
Cod roșu de furtuni în județul Bacău: Arbori doborâți și acoperișuri avariate, fără victime

UPDATE Județul Bacău s-a aflat vineri sub incidența unui cod roșu de furtuni, care a generat mai multe intervenții ale pompierilor pentru îndepărtarea de arbori căzuți, fără victime, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

În municipiul Bacău s-a intervenit pentru degajarea a 8 arbori căzuți, fără a se înregistra victime sau alte pagube materiale.

La Onești, pompierii au acționat pentru îndepărtarea a doi arbori căzuți și pentru degajarea unor elemente de acoperiș afectate de vijelie, pe strada Viitorului. În sprijin au fost trimise o autospecială de stingere și o autoscară.

O intervenție a avut loc și în comuna Oituz, unde a fost îndepărtat un copac căzut pe carosabil.

Știre inițială: Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod roșu pentru mai multe localități din județul Bacău, unde între orele 16:00 și 17:00 vor fi fenomene meteorologice extreme.

Se vor semnala drindină de mari dimensiuni (peste 4 cm), vijelie puternică cu rafale mai puternice de 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 40...45 l/mp, frecvente descărcări electrice.

Zonele vizate sunt: Balcani, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Gârleni, Solonț, Măgura, Scorțeni și Strugari.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cod rosu Bacău grindina
OSZAR »