
Sunt fructe bogate în vitamina C și potasiu, importante pentru menținerea sistemului imunitar, reglarea tensiunii arteriale și buna funcționare a mușchilor și a sistemului nervos. Ajută la prevenirea unor tipuri de cancer prin combaterea inflamației și susțin digestia datorită conținutului ridicat de fibre și apă, reduc balonarea și contribuie la detoxifiere.
Sunt sărace în calorii, astfel că ajută și în dietele de slăbit. De asemenea, cireșele sunt bogate în antioxidanți, în special antocianineși quercetină, care luptă împotriva radicalilor liberi. Antioxidanții din cireșe ajută la neutralizarea acestor efecte dăunătoare.
Beneficiile cireșelor
1. Antiinflamator
Cireșele, mai ales cele amare, au efecte antiinflamatoare. Pot reduce nivelul de proteina C reactivă (CRP), marker al inflamației din corp. Reduc febra musculară și grăbesc refacerea după efort.
2. Sedativ
Cireșele conțin melatonină, un hormon care reglează ritmul circadian. Consumul regulat poate îmbunătăți calitatea somnului.
3. Inimă
Conținutul ridicat de potasiu ajută la reglarea tensiunii arteriale deoarece potasiul echilibrează efectele negative ale sodiului. Antioxidanții reduc inflamația vasculară și previn acumularea de colesterol oxidat în artere, scăzând riscul de ateroscleroză și boli cardiace.
4. Controlul greutății
Cireșele conțin peste 80% apă și sunt bogate în fibre, ceea ce le face sățioase. Ajută la reducerea poftei de dulciuri procesate sau alte gustări nesănătoase.
5. Glicemie
Cireșele au un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că nu provoacă creșteri bruște ale glicemiei. Fibrele și antioxidanții ajută și la îmbunătățirea sensibilității la insulină.

6. Creier
Antocianinele și alți compuși din cireșe pot reduce inflamația cerebrală și pot îmbunătăți funcțiile cognitive. La vârstnici, consumul de cireșe (sau suc de cireșe) a fost asociat cu o memorie mai bună și un risc mai scăzut de declin cognitiv. Efectele antioxidante pot proteja neuronii împotriva degradării, potrivit dcnewws.ro.