x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Beneficiile nămolului din Lacul Techirghiol asupra sănătății

Beneficiile nămolului din Lacul Techirghiol asupra sănătății

de Redacția Jurnalul    |    31 Mai 2025   •   11:20
Beneficiile nămolului din Lacul Techirghiol asupra sănătății

Terapiile naturale, cum sunt cele oferite de Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, sunt tot mai căutate.

Longevity Expo Forum Fest 2025, un eveniment internațional de referință organizat de revista Longevity și Antena 3 CNN, reunește la București specialiști care discută despre cele mai noi soluții științifice pentru sănătate și longevitate.

Roxana Elena Țucmeanu, managerul instituției, spune  cum acționează nămolul și apa lacului Techirghiol asupra organismului.

„Trebuie să existe o continuitate a tratamentului. Trebuie, până la urmă, să îți întreții starea de sănătate, iar aceste procese inflamatorii – despre care vorbim în mare parte – trebuie gestionate și întreținute în timp”, explică aceasta.

Ce trebuie să știi despre cura cu nămol

Nămolul de la Techirghiol are o acțiune complexă , respectiv termică, mecanică și chimică.

„Aplicat, el încălzește zona și acționează mecanic, realizând un fel de drenaj limfatic. Din punct de vedere chimic, are efecte benefice datorită conținutului bogat de substanțe minerale”, a explicat managerul sanatoriului.

Tratamentul trebuie urmat constant și să se repete la anumite intervale de timp. 

„Trebuie să dureze cel puțin 10 zile, și apoi o revenire. De obicei, medicii prescriu reluarea curei la șase-opt luni, deci periodic.”

Proprietățile apei din lacul Techirghiol

Despre apa lacului Techirghiol, specialistul spune că este o „apă vie” cu un conținut mineral excepțional:

„Este foarte bogată în substanțe minerale. Dacă facem o comparație, concentrația în săruri minerale a apei lacului este de 95 g/l, față de 17 g/l cât are Marea Neagră. Salinitatea este de șase ori mai mare decât cea a mării. Este un complex de minerale”, a adăugat Roxana Țucmeanu.

 

×
Subiecte în articol: techirghiol nămol
OSZAR »