
1. Patologiile puterii
Autor: Theodor Paleologu
Editura: Trei, 2025
Vorbim adesea despre mania grandorii sau beția puterii ca și cum acest fenomen ar fi rezervat doar celor mai puternici. În realitate, avem de-a face cu cel mai răspândit lucru din lume: există și patologii ale micii puteri, dar și ale neputinței sau resentimentului. Tiranii înșiși sunt niște oameni obișnuiți, atâta numai că cele mai respingătoare laturi ale lor sunt scoase la iveală de mecanismele puterii. Odată cu întoarcerea războaielor și tiraniilor, trăim în vremuri în care patologiile puterii au explodat. Chiar și în democrațiile noastre de tip occidental, liderii care și-au pierdut simțul realității și furtunile de furie populară sunt gata să provoace pagube ireparabile: la capătul demagogiei se află tirania, iar populismul duce la autoritarism.
Theodor Paleologu, fost elev al École Normale Supérieure din Paris și doctor în filosofie politică al École des Hautes Études en Sciences Sociales, a fost cercetător la Universitățile Harvard și Notre Dame (Indiana), a predat la Bard College Berlin, a fost ministru al Culturii, ambasador, deputat și candidat la Președinția României. Din 2013 predă la Casa Paleologu.
2. Să ai totul
Autor: Marco Missiroli

Editura: Trei, 2025
Traducere: Liviu Ornea
Ajuns într-un impas, Sandro se hotărăște să lase deoparte viața pe care o duce la Milano și să se întoarcă o vreme la Rimini, să aibă grijă de tatăl său. Mama i-a murit în urmă cu patru ani, dar tatăl, Nando, pare să fi rămas același bătrân încăpățânat și cusurgiu, care nu obosește să-i reproșeze fiului patima pentru jocurile de cărți. Sandro nu e însă singurul aflat în derivă, căci Nando ascunde un secret dureros. Ce-și pot spune doi bărbați pentru care delicatețea nu a luat niciodată decât forma ironiei? Între tată și fiu se țese un lung duel verbal, în spatele căruia se ghicește umbra unor întrebări grele și tot mai apăsătoare: care sunt marile pariuri ale existenței, care sunt mizele pentru care merită să riști și ce înseamnă cu adevărat să câștigi la jocul suprem al vieții?
3. Amurgul Evului Mediu
Autor: Johan Huizinga
Editura: Humanitas, 2025
Traducere: H.R. Radian
„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu». Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip” - Gabriel Liiceanu.
4. Pentru moment, nu pentru totdeauna
Autor: Chuck Palahniuk
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Radu Pavel Gheo
O satiră horror despre o familie de ucigaşi profesionişti răspunzătoare pentru cele mai atroce evenimente din istorie şi despre doi fraţi tineri care sunt sortiţi să preia afacerea într-o bună zi. Otto şi Cecil au parte de o copilărie privilegiată în zona rurală galeză. Le place să se uite la documentare despre natură, să se joace cu poneiul lor, să-l imite pe bunicul şi… să-i omoare pe servitori. Afacerea familiei este crima. Cu toate astea, nu e aşa de uşor să duci mai departe moştenirea familiei, în condiţiile unui torent de ameninţări şi distrageri care par să se ivească la tot pasul. Mai întâi o adevărată cavalcadă de puşcăriaşi evadaţi care se tot înfiinţează la uşa lor. Ca să nu mai vorbim de preceptorul depravat care are o înclinaţie pentru ciopârţirea păpuşilor gonflabile. Apoi dependenţa tot mai mare de opioide a mamei. Şi cine ştie pe unde-o fi umblând tatăl. A dispărut pur şi simplu într-o zi, în timp ce se plimba cu mama lor prin aşa-numita pădure fantomă. Când bunicul pune presiune pe Otto să preia frâiele afacerii, devine tot mai limpede că toate astea se vor termina în unul din două feluri: o apocalipsă nucleară sau doar o zi obişnuită în grădina din spate. Şi, ca în toate romanele de Chuck Palahniuk, ambele sunt posibile.
5. Cazul Malaussène
Autor: Daniel Pennac
Editura: Polirom, 2025
Traducere: Gabriela Vieru
Sept, Mosma şi Maracuja, ultimii născuţi din tribul lui Benjamin Malaussène, n-ar fi trebuit să crească. Douăzeci de ani mai târziu, iată-i aruncaţi într-o lume cum nu se poate mai explozivă, unde Georges Lapietŕ, omul de afaceri cel mai ţicnit dintre toţi, este răpit, unde se trage în tot ce mişcă pentru a fi recuperat, unde romancierii pretind că scriu în numele adevărului adevărat când toată lumea minte pe toată lumea. Toată lumea în afară de Benjamin, bineînţeles. El, ca de obicei, o încasează. Roman poliţist captivant, dar şi satiră a lumii literare, Cazul Malaussène oferă cititorului o reîntâlnire de neuitat cu personajele care au fascinat milioane de cititori.
6. De la calul troian la minotaur
Autoare: Julia Kindt
Editura: Baroque Books, 2025
Traducere: Mihai Moroiu
Spirit, imaginație, strălucire, emoții și zece povești despre făpturi mitice uluitoare: de la leul umanizat al lui Androcles la umanitatea îndoielnică a Ciclopului, de la Xanthos, calul vorbitor al lui Ahile, la țipetele bizare ale bâtlanilor de pe insula lui Diomede și la albinele monarhice antice și moderne, prin neașteptate locuri fascinante, de la porțile Troiei și labirintul din Cnossos la banchetul din Neapole și în salonul lui Sigmund Freud, sub privirile minotaurului lui Picasso.
O carte care dezvăluie noi căi de a gândi despre umanitate și îndatoririle ei etice, încercând să dea răspuns la câteva mari întrebări: Ce anume ne face oameni? Și ce anume, dacă așa ceva există cu adevărat, ne deosebește de toate celelalte creaturi?
Julia Kindt este profesor de istorie antică la University of Sydney, membră în instituții de prestigiu ca Australian Research Council (2018-22), Sydney Environment Institute și Australian Academy of the Humanities. Este redactor-șef pentru Oxford Research Encyclopedia of Religions (ORER) și membră în consiliile editoriale Journal of Ancient History și Antichthon. A publicat articole în Times Literary Supplement, Australian Book Review, Meanjin, The Conversation și în alte periodice. Este autoarea unei serii de cărți extrem de apreciate, printre care Rethinking Greek Religion (Cambridge University Press, 2013) și Revisiting Delphi: Religion and Storytelling in Ancient Greece (Cambridge University Press, 2016).
7. Arta relaxării
Autoare: Claudia Hammond
Editura: Baroque Books, 2025
Traducere: Ines Hristea
Arta relaxării este o lectură extrem de plăcută, à la légère, și o suită de anecdote și dovezi științifice de ultimă oră care susțin ideea că odihna este la fel de importantă ca somnul pentru starea de bine. Și ne oferă exact pauza de care avem nevoie ca să înțelegem cum am putea să ne relaxăm.
8. Înverșunat
Autor: Sorj Chalandon
Edituta: Humanitas Fiction, 2025
Traducere: Daniel Nicolescu
Jules Bonneau e delincvent de mic: de foame, a furat. E soi rău - mama l-a părăsit, bunicii nu-l vor. E obișnuit să nu primească ajutor decât de la cei ca el, orfani sau abandonați. Adulții - dinăuntrul sau din afara închisorii - sunt cei din cauza cărora suferi, atât de mult încât violența îți devine singurul limbaj. Jules crede că își va găsi scăparea departe, dar se va găsi pe sine cu ajutorul celor care vor ști să îi fie aproape.
O poveste emoționantă și imprevizibilă, care reușește să surprindă durerea și furia unor adolescenți condamnați încă de la naștere, Înverșunat a primit în 2024 premiul Eugène-Dabit.
9. Inventarea binelui și răului
Autor: Hanno Sauer
Editura Trei, 2025
Traducere: Lorin Ghiman
Ce ne face să fim ființe morale? Cum distingem între bine și rău? Cum au evoluat valorile noastre de-a lungul istoriei? Dincolo de „războaiele culturale” și de epoca post-adevăr, există oare un set comun de valori și norme morale care ne leagă pe toți? În urma unei impresionante genealogii a moralității, eticianul german Hanno Sauer ne surprinde cu răspunsurile sale bazate pe cercetările științifice de ultimă oră asupra evoluției umane în plan biologic, cultural și social. Cartea acoperă sute de mii de ani de istorie a moralității - de la primele gesturi de cooperare și autodomesticire ale hominizilor până la disputele actuale privind woke-ismul și cancel culture.
Hanno Sauer predă etica la Catedra de Filosofie și Științele Religiei de la Universitatea din Utrecht (Țările de Jos). În 2020 a obținut Premiul Academiei Regale de Arte și Științe din Țările de Jos pentru cercetători remarcabili aflați la început de carieră.