
Deschiderea ediției din 2025 a Festivalului Filmului Românesc va avea loc în 14 mai, la Cinemateca Tel Aviv, de la ora 20:30, celebrându-se cu această ocazie Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Israel, prin oferirea, cu acest prilej, a unui vin d’honneur de către Ambasada României în Statul Israel. După ceremonia de deschidere, la care va fi prezent actorul Mihai Călin, va avea loc proiecția filmului „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, precum și o sesiune de discuții cu publicul, cu participarea aceluiași binecunoscut actor, unul dintre protagoniștii principali ai filmului de deschidere, precum și a curatorului festivalului, criticul de film Iris Lackner.
Deschiderea de la Ierusalim, respectiv de la Haifa a Festivalului Filmului Românesc din Israel va avea loc a doua zi, pe data de 15 mai, de la orele 19:00, respectiv 20:00, la cinematecile locale. Mihai Călin va fi prezent la deschiderea de la Ierusalim, participând, de asemenea, la sesiunea de întrebări și răspunsuri ulterioară proiecției filmului „Anul Nou care n-a fost”. Pe tot parcursul festivalului, vor fi organizate proiecții speciale cu participarea protagoniștilor filmelor din program, printre care actorul Iulian Postelnicu („Anul Nou care n-a fost”, „Moromeții 3”), Ciprian Dumitrașcu, regizor și Dorian Stan, producător („Noaptea lui Vlad”), precum și a altor invitați.
Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel a fost instituită prin Legea 86/2024. Parlamentul României a marcat, peentru prima oară, în anul 2024 această dată, printr-un moment solemn. Potrivit legii, la data de 14 mai a fiecărui an, Administraţia Prezidenţială, Parlamentul şi Guvernul vor arbora drapelul Statului Israel, alături de cel al României.
Programul proiecțiilor speciale:

16.05., ora 12:00, Cinemateca din Tel Aviv - proiecția filmului „Războiul regelui”, urmată de o discuție cu E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel;
27.05., ora 16:30, Cinemateca din Haifa - proiecția filmului „Războiul regelui”, urmată de o discuție cu Felicia Waldman, istoric;
17.05., ora 13:30, Cinemateca din Tel Aviv - proiecția filmului „Noaptea lui Vlad”, în prezența lui Ciprian Dumitrașcu, regizor, și Dorian Stan, producător;
17.05., ora 16:30, Cinemateca din Holon - proiecția filmului „Noaptea lui Vlad”, în prezența lui Ciprian Dumitrașcu, regizor, și Dorian Stan, producător;
19.05., ora 19:30, Cinemateca din Tel Aviv - proiecție festivă a filmului „Nasty”, în colaborare cu Asociația Națională de Tenis din Israel, cu participarea celor mai importanți tenismeni israelieni;
04.06., Cinemateca din Herzliya - proiecția filmului „Anul Nou care n-a fost”, în prezența actorului Iulian Postelnicu;
05.06., Cinemateca din Haifa - proiecția filmului „Moromeții 3”, în prezența actorului Iulian Postelnicu.
Lista filmelor prezente la Festivalul Filmului Românesc în Israel, ediția 2025: „Anul Nou care n-a fost”, regia Bogdan Mureșanu (România, 2024, 138 min.); „Trei kilometri pănă la capătul lumii”, regia Emanuel Pârvu (România, 2024, 105 min.); „Moromeții 3”, regia Stere Gulea (România, 2024, 111 min.); „Nasty”, regia Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, Tudor Giurgiu (România, 2024, 107 min.); „Săptămâna Mare”, regia Andrei Cohn (România, 2024, 133 min.); „Warboy”, regia Marian Crișan (România, 2023, 88 min.); „Clara”, regia Sabin Dorohoi (România, 2023, 83 min.); „Războiul regelui”, regia Trevor Poots (România, 2016, 47 min.); „Noaptea lui Vlad”, regia Ciprian Dumitrașcu (România, 2024, 90 min.); „Tati part-time”, regia Letiția Roșculeț (România, 2024, 98 min.).