
El îl acuză voalat pe patronul Dan Șucu că e mai preocupat de soarta lui Genoa decât de ce se petrece cu Rapidul, că i-a adus doi jucători de la „grifoni” cu care nu are ce să facă, portarul Franz Stolz și atacantul David Ankeye.
Primul a gafat copilărește în remiza lui FCSB, iar atacantul nigerian ne-a arătat de ce a adunat doar 70 minute pe teren în ultimii doi ani la Genoa.
Numirea lui Marius Șumudică la Rapid s-a făcut la presiunea galeriei, deși Dan Șucu nu a agreat deloc această idee. A fost de acord în cele din urmă, deși știa din capul locului că atmosfera de la Rapid nu va fi așa cum și-a dorit el. Când a preluat clubul, Șucu a instituit reguli corporatiste. A încercat să țină Rapidul departe de scandaluri, a calmat frământările interne, însă nu pentru mult timp. În Giulești atmosfera fierbe la foc mare și nu a fost ajutat nici de rezultate. Încercarea lui de a transforma Rapid într-un business predictibil, bine planificat, pe model occidental este departe de a se materializa. A numit antrenori cu care să schimbe din temelii paradigma rapidistă ca Bergodi sau Lennon, însă nu i-a ieșit. Șucu nu l-a agreat pe Șumudică pentru că știa unde se va ajunge. Și s-a ajuns exact în situația pe care Șucu nu a dorit-o.
Angelescu a arătat pisica
Ocupat mai mult de Genoa, Șucu i-a lăsat pe Victor Angelescu și pe Viorel Moldovan să conducă efectiv clubul, însă a trasat un obiectiv clar: participarea în cupele europene, fie prin clasarea pe podium, fie prin câștigarea Cupei României. După meciul pierdut cu Universitatea Craiova podiumul este departe, astfel că a mai rămas doar Cupa, în care în sferturi are un meci facil, cu Metalul Buzău, urmat, cel mai probabil, de un duel în semifinale cu Hermannstadt.
„Ne dorim să continuăm cu Marius Șumudică și sezonul următor, însă trebuie să vedem ce fotbal propune Rapid cu cele mai bune echipe în play-off și în funcție de asta vom lua decizia împreună cu Marius la finalul sezonului”, a declarat Angelescu, însă totul depinde îndeplinirea obiectivului de a juca în cupele europene. Șumudică a interpretat însă în stilul lui vorbele acționarului. „Nu mă interesează. E opinia domnului Angelescu, a domnului Șucu, e normal. Sunt investitori, dânșii pot avea diferite opinii. Și e clar, conduc acest club. Eu sunt angajat la FC Rapid București și în momentul de față mă aflu în obiectivul trasat de club. Mai departe nu știu despre ce discuție e vorba sau la ce s-a referit domnul Angelescu. Mi-au spus mai mulți. Eu am 3-4 săptămâni de când n-am intrat la nicio TV, n-am intrat pe nicăieri. Vorbesc doar în fața dumneavoastră. Mi-am impus să fac lucrul ăsta cât mai mult timp posibil. Fiindcă m-am săturat și am obosit să mă lupt cu fiecare”, a fost replica lui Șumudică, departe de declarațiile ultraoptimiste pe care le-a dat înainte de venirea în Giulești: „Dacă eram eu antrenor, Rapid era acum campioană”. Mai mult, Șumi și-a criticat jucătorii după meciul pierdut.
În consecință soarta lui Șumudică depinde de câștigarea Cupei, unde, în finală ar putea întâlni CFR Cluj, Universitatea Craiova sau Farul. Microbiștii o dau favorită pe Rapid pe considerentul că atât Universitatea Craiova, cât și CFR sunt mai preocupate de campionat și au prioritate la titlul de campioană, unde ambele sunt în cărți și, în condițiile calendarului încărcat, nu vor forța și în Cupă. Oricum, în această săptămână se va simplifica situația, după sfertul din Cupă dintre CFR și Craiova. Celălalt adversar posibil din finală este Farul, însă echipa lui Hagi trece prin momente grele în play-out, fiind la doar două puncte de locurile de barajul de menținere în prima ligă.
"Campionatul s-a dus. S-a dusși podiumul. Singura șansă rămâne Cupa. Dacă nici pe asta n-o ia, la revedere domnu’ Șumudică. Ia trenul și du-te până nu te alergăm noi". Suporter Rapid

1 aprilie
Farul Constanța - Unirea Alba Iulia,
2 aprilie
CSM Reșița - Hermannstadt
Metalul Buzău - Rapid
3 aprilie
CFR Cluj - Universitatea Craiova
Semifinalele sunt programate pe 23 aprilie, iar finala pe 14 mai.