x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR, întâlnire cu echipa de campanie a lui Nicușor Dan

USR, întâlnire cu echipa de campanie a lui Nicușor Dan

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2025   •   16:00
USR, întâlnire cu echipa de campanie a lui Nicușor Dan

USR va avea în aceste zile o întâlnire cu echipa de campanie a lui Nicușor Dan, după ce Comitetul Politic al formațiunii a decis susținerea candidatul independent la alegerile prezidențiale.

Vineri, la USR a avut loc ședința Biroului Național, după ce joi seara Comitetul Politic a decis cu 75% din voturi să îl susțină pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.

„Astăzi am mandatat secretariatul general și coordonatorul de campanie să încheie contractele în derulare, avem câteva contracte în derulare cu diverși furnizori”, a spus Ionuț Moșteanu, care a precizat că aceste contracte vor fi închise.

„Ne vom vedea cu echipa de campanie a lui Nicușor pentru a integra operațional echipele noastre și a vedea unde e nevoie de mai multe resurse, să reușim o complementaritate astfel încât să îl ajutăm să câștige alegerile din 2025”, a mai spus Moșteanu.

Întrebat dacă Elena Lasconi va mai avea acces la banii USR, el a răspuns: „Concret, nu”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: usr nicusor dan intalnire
OSZAR »