
Primul weekend de evenimente are loc pe 24 - 25 mai în Parcul Kretzulescu (Calea Victoriei 45), intrarea este liberă, iar programul cuprinde expoziții de ilustrații, cinema urban, lecturi, ateliere pentru copii și sesiuni de dans în aer liber, partenerii fiind One World Romania, Ambasada Norvegiei, Institutul Norvegian de Film și Nordic Festival.
Calendarul complet al ediției 2025 continuă parteneriatul de durată cu Muzeul Municipiului București și include cinci weekenduri culturale desfășurate în locații emblematice din oraș. Sezonul se deschide pe 24 - 25 mai, în Parcul Kretzulescu, cu o ediție de picnic și cinema, expoziții și ateliere - un format care va reveni și pe 6 - 7 septembrie. Urmează, pe 7 - 8 iunie, un weekend cu tema „Tango à la française” organizat la Palatul Suțu. Pe 21 - 22 iunie, Muzeul Nicolae Minovici găzduiește „Picnicul de Sânziene”, cu două concerte speciale susținute de Corina Sîrghi (21 iunie) și Jurjak (22 iunie). Weekendul 12 - 13 septembrie va fi dedicat cinema-ului spaniol la Casa Filipescu-Cesianu, în parteneriat cu Ambasada Spaniei. În plus, pentru prima dată, Weekend Sessions se extinde dincolo de București cu o ediție specială la Constanța, programată în vara acestui an.
Evenimentele își propun, ca în fiecare an, să reîmprietenească publicul larg cu muzeele și casele memoriale din oraș, într-un cadru prietenos, accesibil și lipsit de formalism.
Pe lângă edițiile din calendar, proiectul va include și în 2025:
- Recomandările săptămânale din muzee - trimise prin newsletterul „Unde ieșim la muzeu?” - https://www.weekendsessions.ro/newsletter.html;
- Lansarea oficială a Hărții Muzeelor din București, în luna septembrie - un instrument digital și tipărit menit să aducă toate muzeele din oraș mai aproape de publicul curios.
„Weekend Sessions a crescut ca o comunitate în jurul ideii simple că spațiile culturale pot deveni o oază de liniște, joacă și întâlnire. Ne adresăm unui public educat, atent, aflat în căutarea unor experiențe așezate. Credem în cultura trăită în ritm propriu - fără presiune, fără agitație, dar cu sens. Ne bucurăm să continuăm parteneriatul cu Muzeul Municipiului București și să propunem, și în 2025, ediții care invită la curiozitate relaxată și la redescoperirea spațiilor culturale și urbane ca locuri vii, unde vii cu prietenii, copiii sau părinții și rămâi pentru povești, muzică, expoziții, film și liniște. Weekend Sessions e un festival cuminte, de 12 zile, în care fiecare weekend deschide o nouă fereastră spre oraș.”, declară Silvia Floareș, co-fondatoare Weekend Sessions.
Weekend Sessions este o inițiativă culturală independentă dezvoltată de Asociația Antrepriza Culturală. Cu sprijinul partenerilor săi de lungă durată - UniCredit Bank, Rompetrol, ARCUB și Primăria Capitalei - festivalul continuă să ofere experiențe culturale liniștite și valoroase, gândite pentru un public divers, interesat de artă, joacă, apartenență și relaxare.

Pentru orice întrebări, idei sau solicitări, vă invităm să ne contactați la adresa de email [email protected].
Programul poate fi urmărit pe:
● facebook.com/weekendsessions.ro
● instagram.com/weekendsessions.ro
● https://www.tiktok.com/@weekendsessions.ro
● www.youtube.com/@weekendsessionsro
DESPRE MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Muzeul Municipiului București (MMB) este un complex muzeal de tip pavilionar, cu patrimoniu diversificat și numeros, reprezentativ pentru dezvoltarea orașului București dintr-o perspectivă culturală amplă: istorică, artistică, antropologică etc. MMB este un muzeu de importanță națională și reprezintă o instituție culturală unică și vitală atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiștii din oraș, români și străini. MMB cuprinde următoarele 9 muzee deschise vizitatorilor - Palatul Suțu, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei și Muzeul Victor Babeș.
DESPRE WEEKEND SESSIONS, UN PROIECT ANTREPRIZA CULTURALĂ
Weekend Sessions este o inițiativă culturală independentă dedicată celebrării spațiilor culturale de referință și încurajării socializării alături de antreprenori și artiști independenți. Înființat în 2021 la Grădina Botanică a Universității din București, programul și-a extins orizonturile în 2023, incluzând muzee importante precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului București: Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul de Artă Recentă, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Municipiului București: Grădina și Vila Muzeului Nicolae Minovici. Weekend Sessions se dedică oferirii unei experiențe culturale autentice, conectând publicul la bogăția și diversitatea oferite de instituțiile culturale din București și nu numai.